); ga('require', 'displayfeatures'); ga('require', 'linkid', 'linkid.js'); ga('set', 'anonymizeIp', true); ga('set', 'forceSSL', true); ga('send', 'pageview');

Aparent cele trei proceduri nu au nicio legătură. Ce ar căuta japonezii în insolvență sau cum o ceremonie sacră (seppuku), care își are rădăcinile în perioada antică a Japoniei, ajunge lângă o strategie modernă de conducere și organizare a unei companii?

Dar, citiți mai departe…

Seppuku (harachiri) este o practică japoneză de sinucidere (utilizată în special de samurai), care presupune spintecarea pântecului cu o sabie, fiind asistată de o persoană care termină procedura prin tăierea capului celui ce și-a făcut seppuku.

The businessman – bankrupt

La un moment dat, societatea japoneză a respins această practică, ea fiind considerată un act de lașitate, de rușine. Însă, acest ritual sacru, practicat doar de clasa privilegiată a samurailor, este, de fapt, o cale de a-ți recăpăta onoarea, pe care ai crede că o pierduseși odată, sau un mijloc onorabil de corectare a unei greșeli.

Extrapolând (și revenind în prezent), atunci când auzim că o firmă intră în insolvență, ne gândim la modul defectuos în care a fost manageriată acea firmă, la afectarea iremediabilă a prestigiului comercial al acesteia, la impas, la o măsură de penalizare și în final la faptul că insolvența ar putea fi sinucidere pentru acea companie, mai ales, atunci când ea este cerută chiar de firma – debitoare.

Dimpotrivă, insolvența este o măsură de protecție pentru o firmă ce se află aici, tocmai pentru că este aptă să asigure manifestarea acelor mecanisme economice care o pot ajuta să treacă peste perioada în care starea de insolvență se manifestă. O soluție atunci când datoriile companiei sunt foarte mari, iar activitatea nu mai poate deveni profitabilă. Se poate trece peste o astfel de situație, dar există și costuri. Până la urmă, este o cale de ieșire onorabilă sau o cale de a-ți recupera onoarea. Soluția în această situație, este pregătirea unui management de criză pentru ca firma să depășească perioada critică prin care trece.

Managementul de criză pesupune:

  • apelarea dinaninte la experți, specialiști pentru identificarea problemelor financiare din timp și găsirea unei soluții în vederea depășirii acestor probleme;
  • evaluare a gradului de risc al afacerii, controlul și o supraveghere crescută a afacerii;
  • negocierea și încheierea contractelor cu partenerii de afaceri să fie asistată de specialiști (în special condițiile și termenele de plată sau eventuale garații de executare a acestor obligații);
  • apelarea la proceduri rapide și puțin costisitoare de asigurare a lichidităților și creșterea de numerar pentru efectuarea plăților zilnice;
  • negocieri cu creditorii pentru eșalonarea datoriilor;
  • aducerea unui nou partener în afacere pentru obținerea unor resurse financiare suplimentare;
  • reducerea costurilor operaționale;
  • concentrarea pe produsele sau serviciile relevante ori ieșirea de pe piețele în cădere;
  • decizii rapide, acțiuni imediate etc;
  • transparență și comunicare; există tendința ca managerii să blocheze informațiile și comunicarea pe timp de criză; dar, este foarte importantă comunicarea pentru a preîntampina reacțiile atât din interior, cât și din exterior.

Bineînțeles, că strategiile tehnice, raționale sunt completate, în acest context, de strategia psihologică cu ale sale tehnici de intervenție și manifestarea unui comportament predictibil, orientat puternic către viitor.

Translate »