📅 Marți 3 noiembrie 2020, a avut loc o nouă ședință hibrid bizz.club Timișoara!
La începutul ședinței, toți participanții s-au prezentat pe ei și business-urile lor din perspectiva a ceea ce oferă unic clienților lor, apoi a avut loc schimbul de referințe (networking-ul fiind unul dintre pilonii de bază bizz.club).
După deschiderea ședinței și prezentarea participanților a urmat momentul de Spotlight & bizz.storming în cadrul căruia un membru bizz.club Timișoara și-a prezentat business-ul împreună cu cea mai mare provocare cu care se confruntă în acest moment.
De această dată, cel care a beneficiat de momentul de bizz.storming a fost Gigi Honcaș de la ZUPER Curat. El a primit din partea colegilor cele mai practice soluții pentru a depăși provocarea și pentru a-și crește business-ul.
La momentul de Training l-am avut ca invitat special pe Remus Bălan, trainer, coach, business mentor certificat și speaker John Maxwell Team și Andy Szekely, iar tema pe care a abordat-o a fost „3 moduri SIMPLE prin care îți poți crește VÂNZĂRILE instant”.
În deschidere, Remus ne-a oferit ca exemplu metodele prin care McDonald’s își cresc vânzările cu 26% până la 40%.
Recunoști întrebările „Vrei și cartofi prăjiți?”, „Să fie porție mare?”? Cred că fiecare dintre noi le-a auzit cel puțin odată. Ce fac mai exact cei de la McDonald’s?
Analizând metodele care aduc cel mai rapid rezultate în vânzări, Remus ne-a prezentat 3 instrumente care dacă vor fi folosite la fiecare vânzare îți pot crește valoarea vânzării în medie cu 33%:
⬆️ Up-Selling – A convinge clientul să cumpere ceva suplimentar sau mai scump (mai calitativ);
🔀 Cross-Selling – A convinge clientul să cumpere produse / servicii dintr-o altă categorie, similare sau complementare;
🔄 Next-Selling – A „arunca o ancoră” limitată în timp până la care clientul are un beneficiu la următoarea achiziție.
În încheiere, Remus ne-a lăsat cu următoarele gânduri – Cel mai mare scop al educației nu este cunoașterea, ci ACȚIUNEA, așa cum spunea și Tom Hopkins: „Cei mai buni vânzători se diferențiază de cei mediocri prin simplul fapt că fac extrem de bine lucrurile simple, dar fundamentale.”
🤝 La final, Călin ne-a lansat provocarea de networking bizz.club din această săptămână: Recomandă un membru bizz.club la unul dintre clienții / prietenii / cunoștințele tale.
🎯 Dacă vrei și tu să participi la astfel de sesiuni valoroase, click pe BUTONUL alăturat și înscrie-te GRATUIT la ședința de săptămâna viitoare! De ce să faci asta?
✅ Vei afla informații cel puțin la fel de interesante (Educație);
✅ Te vei putea prezenta pe tine și afacerea ta (Networking);
✅ Vei putea cere recomandări exact pe nevoile tale (Sprijin reciproc).
Beneficiile unei astfel de comunități asupra creșterii tale și a afacerii pe care o conduci s-ar putea să te surprindă permanent, iar drumul tău spre succes va fi mai scurt! 🔝
Te așteptăm cu drag! 🙌
Autor: Elisei Profir
Ședința de mentoring BIZZ.CLUB din 23 mai 2023
Dariu Dincă este fondatorul agenției imobiliare The Black Swan, un brand construit în jurul profesionalismului, responsabilității și reprezentării corecte a intereselor clienților. Activitatea sa se concentrează pe pe reprezentarea unei singure părți în tranzacți imobiliară, o abordare modernă care oferă claritate, transparență și loialitate totală față de client.
Pentru Dariu Dincă și echipa The Black Swan, o tranzacție imobiliară nu este doar o tranzacție, ci unul dintre cele mai importante momente din viața unui om. De aceea, fiecare colaborare este tratată cu seriozitate, implicare și responsabilitate, astfel încât clientul să beneficieze de consultanță reală, protecție și rezultate.