Clubul oamenilor de
afaceri din România

Top 7 mituri despre francize (Paul Voicu)

📆 Marți, 7 martie 2023, am avut o nouă sesiune de mentoring bizz.club, împreună cu mentorul nostru pe Francize, Paul Voicu, care ne-a vorbit despre „Top 7 mituri despre francize”.

În introducere, Paul și Călin au creat cadrul ședinței în ceea ce privește ce înseamnă o franciză, cât de flexibilă ar trebui să fie și cum ar trebui să se organizeze business-ul astfel încât să creeze un context de dezvoltare pentru fiecare franciză.

Apoi Paul ne-a prezentat cele mai întâlnite 7 mituri despre francize și de ce nu sunt adevărate.

1. Limitează creativitateaeste încurajată adaptarea conceptului la specificul pieței locale în care operează francizatul

2. Franciza este ușoară – simplă da, dar ușoară nu, este vorba despre antreprenoriat unde nu există garanție 100%, trebuie să-ți asumi un risc

3. Este scump să investești într-o franciză – depinde pe de o parte de taxa de franciză și de costul investiției, iar pe de altă parte de beneficiul pe care îl aduce

4. Trebuie să ai experiență anterioară – poți fi format ca francizat, nu este nevoie de experiență (de multe ori experiența poate fi un impediment)

5. Alegere limitată a domeniului – nu există limitări, doar trebuie să identifici franciza care ți se potrivește

6. Mai bine singur – ești gata să reinventezi roata sau să cauți un parteneriat?

7. Poți deveni milionar prin franciză – munca ta de-abia începe după deschiderea francizei

La final, participanții au putut adresa întrebări privind acest subiect al francizelor, iar răspunsurile lui Paul au fost clarificatoare.

🎯 Dacă vrei și tu să participi la astfel de sesiuni valoroase, click pe BUTONUL alăturat și înscrie-te GRATUIT la următoarea ședință din zona ta! De ce să faci asta?
✅ Vei afla informații cel puțin la fel de interesante (Educație);
✅ Te vei putea prezenta pe tine și afacerea ta (Networking);
✅ Vei putea cere recomandări exact pe nevoile tale (Sprijin reciproc).

Beneficiile unei astfel de comunități asupra creșterii tale și a afacerii pe care o conduci s-ar putea să te surprindă permanent, iar drumul tău spre succes va fi mai scurt! 🔝

Te așteptăm cu drag, 🙌
Echipa bizz.club

––––––––––

P.S. Pentru a beneficia și de alte articole interesante, urmărește-ne pe:
👉 Facebook –
@bizz.club
👉 LinkedIn – @bizzclub-romania

Autor: Elisei PROFIR

Articole asemanatoare

iconita_data 13.05.2026
Doi Concept Timișoara – mai mult decât un showroom de amenajări interioare În domeniul amenajărilor interioare, diferența nu mai este făcută doar de produse. Astăzi, oamenii caută experiență, claritate și sprijin real în procesul de amenajare. În cadrul întâlnirii BIZZ.CLUB Timișoara – grupa #Connect, la momentul de Spotlight, am avut-o alături pe Mi
iconita_data 10.03.2026
Cifre, Claritate și Comunitate: Ce am învățat despre contabilitate la BIZZ.CLUB Timișoara Este zi de Luni. Ora 18:00. În Timișoara, traficul se mai domolește, dar într-o sală plină de entuziasm, antreprenorii din Grupa Connect a BIZZ.CLUB se adună pentru ceea ce noi numim „momentul de reset și creștere”. Atmosfera este una care te surprinde încă de la intrare: n
iconita_data 23.12.2020

Ho, ho, ho! Merry Christmas!

Anul acesta, Moș Crăciun este generos cu antreprenorii din București: ne-a adus bizz.club Bucuresti, care își deschide porțile pe 19 ianuarie 2021.