Avocat titular
E-mail: carmen@stoicescusiasociatii.ro
Telefon: 0723669197
Salvează datele în telefon:

Companie: Stoicescu Carmen Cabinet de Avocat
Domeniu activitate: Juridic
Website: http://stoicescusiasociatii.ro
Membru bizz.club București, grupa AS
Avocat din 2004, am început activitatea prin preluarea clientelei deja formată de către bunicul meu, Macarie Ion, fost judecător, care în ultimii 15 ani de viață a trecut pe partea cealaltă a pupitrului, în calitate de avocat.
Moștenind un birou de avocatură, în care predominau spețele de drept civil, circumstanțele m-au dus spre a aprofunda intens această parte, primind chiar laude din partea avocaților cu experiență mult mai mare, pentru implicarea și pentru profesionalismul de care am dat dovada încă din primii ani de activitate. Cu timpul am extins aria de drept practicată, migrând destul de mult spre partea de business.
Experiența din instanță mă ajută foarte mult în consultanța acordată clienților, având abilitatea de a analiza și din perspectiva soluțiilor ce pot fi obținute în fața judecătorilor. O astfel de analiză este importantă în redactarea contractelor, a procedurilor privind cercetarea angajaților și a altor situații prelitigioase.
Având un exemplu în familie, pe care l-am urmat instinctiv, am construit reputația de profesionist impecabil, manifestând în același timp transparență totală în fața clientului și empatie față de rezultatul urmărit de acesta.
Sunt bucuroasă să spun despre mine că atitudinea pozitivă, profesionasimul și empatia care mă caracterizează, m-au ajutat și mă ajută în continuare să înțeleg situația clienților atât profesional cât și personal, atribute care mă duc la identificarea căilor cele mai potrivite pentru a obtine rezultatul urmărit de Clienți.