📅 Marți, 6 aprilie, a avut loc o nouă ședință bizz.club Timișoara, în cadrul căreia invitatul nostru special Mihaela Sichim, Director executiv, ATU Advertising, ne-a vorbit despre „Provocări și SOLUȚII în promovarea afacerii tale”.
La începutul ședinței, toți participanții s-au prezentat pe ei și business-urile lor din perspectiva a ceea ce oferă unic clienților lor, apoi a avut loc schimbul de referințe.
👨💼 La începutul momentului de training, Mihaela a cules provocările participanților în ceea ce privește promovarea afacerilor lor, iar apoi le-am grupat pe toate în 4 mari direcții: clienți, obiective, canale, mesaje:
1. Cine este profilul pieței mele țintă? / Cine sunt clienții mei sau ce tip de clienți îmi doresc?
2. Care sunt obiectivele mele? / Unde vreau să ajung? / Ce doresc să promovez?
3. Care sunt canalele de promovare potrivite? / Cum ajung la clienții mei?
4. Cum comunic cu clienții mei? / Cum îmi construiesc mesajele?
În ceea ce privește clienții este esențială analiza profilului socio-demografic al acestora și a comportamentului de consum pentru a putea fi stabilit profilul pieței țintă și pentru a putea pune bazele unei promovări eficiente a unei afaceri.
Pentru stabilirea obiectivelor este necesară fixarea lor într-un mod realist, pe cât de posibil măsurabile și definite într-un interval de timp, setate cât mai clar ce produse se doresc a fi promovat.
În alegerea canalelor de promovare potrivite pentru a ajunge la clienții potriviți, este importantă segmentarea pieței țintă în funcție de obiective, analiza canalelor și instrumentelor de promovare în funcție de unde sunt clienții noștri, angajarea/contractarea unui specialist/consultant și prioritizarea implementării în funcție de buget.
Cât despre felul cum comunic cu clienții mei și felul în care-mi construiesc mesajele, trebuie să le oferim cât mai multe informații despre noi, informații care să fie corecte și să reflecte realitatea, ideal ar fi sub forma unei „povești” de brand. Povestea noastră și modul cum o comunicăm poate face diferența în a avea o promovare reușită sau nu.
La final, Mihaela ne-a lăsat replica lui Gheorghe Dinică, dar reinterpretată: „Mâna muncitoare care nu spune o poveste nu e observată. Fii profesionist, se poate!”
🎯 Dacă vrei și tu să participi la astfel de sesiuni valoroase, click pe BUTONUL alăturat și înscrie-te GRATUIT la ședința de săptămâna viitoare! De ce să faci asta?
✅ Vei afla informații cel puțin la fel de interesante (Educație);
✅ Te vei putea prezenta pe tine și afacerea ta (Networking);
✅ Vei putea cere recomandări exact pe nevoile tale (Sprijin reciproc).
Beneficiile unei astfel de comunități asupra creșterii tale și a afacerii pe care o conduci s-ar putea să te surprindă permanent, iar drumul tău spre succes va fi mai scurt! 🔝
Te așteptăm cu drag! 🙌
Autor: Elisei PROFIR
Ședința bizz.club Timișoara din 27 Iulie 2021
Ședința de mentoring bizz.club din 31 Mai 2022